Mediu admin | 15 Noi 2010
7. Libertatea, legea si respectul dăuneaza grav sănătăţii ? (pentru cei care ştiu ce-i libertatea şi pădurea)
De mult nu am mai pus degetul pe rana tastaturii.
Am zis să nu mă mai implic în sănătatea altora care nu ştiu să trăiască decât în mediul toxic.
Dar simt cum în viaţa de zi cu zi mediul lor toxic mă înconjoară, pe mine, familia mea, copii şi nepoţii mei, prietenii şi colegii mei, consătenii mei. Şi atunci trebuie să mă manifest. Continue Reading »
Mediu admin | 15 Feb 2010
Lupta contină – AVATAR ROMÂNESC
Pentru a vă desfăta câteva minute cu o bucată dintr-o capodoperă a cinematografiei internaţionale şi a înţelege proporţiile cantitative şi financiare dintre cei care apără plaiurile mioritice ale Apusenilor şi cei care vor să distrugă natura, istoria, cultura, şi pe oamenii locurilor, daţi clic pe AVATAR ROMÂNESC.
Mediu admin | 10 Feb 2010
Roşia Montană şi nu numai…
La ora actuală bătălia ONG-urilor de mediu se duce pentru oprirea dezastrului naţional cultural, ecologic şi economic asupra inimii munţilor Apuseni – Roşia Montana.
Dar dezastrul datorat nepăsării roade şi alte monumente culturale si geografice ale Românei.
Încercăm, cu ajutorul celorlalte organizaţii neguvernamentale de mediu din ţară să vă punem la dispoziţie documentări ştiinţifice şi istorice care vă pot ajuta să vă formaţi opinia corectă şi, poate vă determinămn să ieşiţi din nepăsare.
ROMÂNIA ÎNCĂ ESTE ŢARA NOASTRĂ ŞI SPERĂM SĂ FIE ŞI A COPIILOR NOŞTRI . . .
Pentru o documentare corectă şi pentru a acţiona în cunoştinţă de cauză, daţi clic aici www.patrimoniu-rper.com
Mediu admin | 01 Feb 2010
România poate fi curăţată intr-o zi!
În România a început organizarea unei acţiuni prin care se doreşte ca într-o singură zi să se mobilizeze toate forţele necesare ridicării şi depozitării tuturor gunoaielor care murdăresc localităţile, Continue Reading »
Mediu admin | 30 Dec 2009
Mediul sănătos
MEDIUL SĂNĂTOS – O NECESITATE VITALĂ A EXISTENŢEI VIITORULUI COPIILOR ŞI TINERILOR DE AZI
Comuna Ceraşu este deosebit de frumoasă, cu forme de relief preponderent muntoase şi împădurite, atât cât a mai rămas, cu o floră diversă şi cu o faună salbatică şi domestică specifică zonei submontane şi montane alpine.
Turiştii vin şi pleacă şi nu mai revin. Poate nu mai revin din cauza lipsei infrastructurii, poate din cauza lipsei condiţiilor de igienă, dar sigur din cauza mizeriei şi gunoaielor, vizibile, de pe uliţe, din poieni, din curţi, de pe văi, gunoaie ce au în componenţă multe folii de plastic, sticle de plastic (PET – uri) si alte resturi menajere din plastic. Continue Reading »
Mediu admin | 30 Dec 2009
ATENŢIE ! Se civilizează Ceraşul
Nu ne referim la Războiul pentru Civilizaţie (pe care unii istorici l-au numit, greşit, pentru întregirea neamului), nici la trecerile masive în rezervă, în viaţa civilă, a cadrelor militare, după reorganizarea armatei şi nici la oarece cursuri intensive, de scurtă durată, de educaţie şi creştere a gradului de civilizaţie (care, pentru cei cunoscători, se mai numeşte şi cultură). Continue Reading »

