Posts or Comments 17 December 2017

Discutii generale admin | 07 Ian 2011 12:52 am

6.Libertatea, legea si respectul dăuneaza grav sănătăţii ? (pentru cei care ştiu ce-i libertatea si egalitatea)

Cei care ştiu ce-i libertatea ştiu ce însemnă şi respectul şi-şi văd şi lungul nasului.
Mă întreb uneori unde este bunul simţ de a nu ridica nasul mai sus decât poate să recepţioneze izul civilizaţiei umane.
Concret, este vorba de faptul că sub pretextul democraţiei zis înscăunate, foarte mulţi din cei care nu au finalizat cursurile de învăţământ superior şi nu au început cursurile liceale, cei care au adormit pe băncuţele de la stradă în faţa casei, cei care au fost uitaţi de cei de sus cu paharul în mână pe scaunul de lemn din crâşmă, cei leneşi, ingraţi şi ignoranţi şi chiar cei care au absolvit diverse termene în puşcării, care nu au făcut nimic în viaţa asta pentru urmaşii lor sau pentru viaţa de apoi, se cred egali în statură, poziţie, drepturi, (obligaţii nu), respect şi onoare.
Dar nu între ei, doamne fereşte.
Se cred egali şi vor să se tragă de şireturi, de brăcinar, de curea, de nasturi, de la om la om, de, cu cei care au învăţat fără oprire, care s-au sculat zilnic înainte de a-şi arăta soarele geana pentru a merge la muncă, de unde s-au întors seara ostoiţi, cu cei serioşi, care nu au luat viaţa în băşcălie sau în beţie, cu cei care permanent şi-au completat cunoştinţele şi s-au dăruit muncii, învăţaturii, iubirii cinstei, corectitudinii. Ba mai mult, vor sa-i conducă, să-i exploateze, să-i dirijeze, să le controleze averile, banii, proprietăţile, bunurile agonisite cu sudoarea frunţii şi truda învăţaturii. Stau cu privirea hulpavă, salivând la ideia că-şi vor însuşi şi vor folosi ceea ce ceilalţi au obţinut prin moştenire de la moşii lor harnici, prin agonisirea chibzuită a fiecărui bun primit ca răsplată a muncii sale, ceea ce au primit ca recunoaştere a performanţelor muncii lor.
Motivaţia – principiul egalităţii, văzut, înţeles şi interpretat dupa cantitatea şi calitatea micimii învăţăturii lor.
Adică spun pur şi simplu, într-o concepţie cripto-brontozaur-infantilo-comunistă, că suntem egali – ca oameni, ca interlocutori, ocupanţi ai unui loc de muncă, nivel social, cultural, şcolar, tradiţional, profesional, familial şi aşa mai departe, că putem înşira până la egalitatea deplină şi pâna la adevărata tragere de curea fără nici-o reţinere, de la egal la egal.
Ca oameni, ca cetăţeni suntem egali, dar nu ca entităţi pur şi simplu, ci numai în drepturi şi în obligaţii. Ca fiinţe umane suntem total egali numai în prima secundă după naştere.
Din a doua secundă începe departajarea, diferenţierea în greutate, înălţime, cantitate de celule roşii, albe, de culoarea epidermei, glas, mărimea, calitatea şi cantitatea neuronilor şi multe altele, care depind de lucruri, fapte, şanse, vreme, bani, pământ, astre.
Ca interlocutori suntem egali în dreptul de a conversa, dar numai în cazurile foarte joase sau în cele de înaltă cultură se poate spune de o egalitate precară şi nu totală. Dacă ar fi totatală, discuţia nu ar mai avea loc, fiind egalitate şi consens total şi interlocutorii s-ar înţelege numai din priviri.
Ca ocupanţi ai unui loc de muncă există egalitate la încadrarea pe acel loc de muncă, conform unei negocieri colective. Dar după ce se începe munca, unii rămân în urmă, au probleme cu sculatul dimineaţa, cu prezenţa la serviciu, lucrul cu dăruire iar alţii progresează, au salariul mai mare şi chiar avansează.
La nivel social, există egalitate ca membrii ai societăţii, care au aceleşi drepturi şi obligaţii şi, conform legii, trebuie să le respecte fără părtinire şi fără favorizare. Dar dacă ar fi egali, ar exista o societate comunistă perfectă sau ar fi un Rai pe Pământ, nu ar mai exista categorii sociale, pături sociale, trepte sociale, lideri sociali, susţinuţi social, servicii sociale.
Din punct de vedere cultural, nu poate fi vorba de egalitate nici cel puţin în rândul aceleaşi comunităţi sau aceluiaşi grup cultural.
În domeniul şcolar este vorba de câtă egalitate de şanse le acordă administraţia centrală şi locală copiilor, elevilor şi studenţilor în abordarea pregătirii şi formării în sistemul de învăţămînt, dar nu în complexitatea unicităţii fiecărui actor al sistemului şcolar în însuşirea buchiilor cărţii. Daca ar fi egalitate nu ar mai fi calificative, note, menţiuni sau premii. Toti şcolarii ar fi de un singur standard, două sau trei, cum ar decide conducatorul tiran pentru supuşii săi.
Cred că nu este cazul să mai exemplificăm şi să documentăm imposibilitatea egalitaţii oamenilor în formă, nivel, atitudine, cantitate şi calitate.
Numai bunul simţ, care se învaţă şi se capătă (atenţie părinţi) în primii şapte ani de viaţăa, cei de acasă, îţi dă calitatea de a recunoaşte pe cei din jur, a le recunoaşte calităţile şi cantităţile, timpul şi valoarea. Numai cei care au primit şi acceptat bunul simţ îi vor respecta pe cei care stau pe o treaptă mai sus pentru că au fost capabili să urce acea treaptă şi pe cei care sunt mai jos ca ei pentru că s-au străduit dar nu au au reuşit. De ce?, nu este treaba mea sau a altei persoane să cerecetaze de ce şi să barfească pe această temă.
De fapt, cea mai simplă definiţie a bunului simţ este aceea că cel care are bun simţ se comportă în aşa fel încât să nu supere, să nu producă suferinţă prin comportamentul său, mai ales dacă nu ocupă o treapta de părinte, educator, examinator, superior, conducator sau judecator.
Bunul simţ îţi dă măsura egalităţii şi te îndeamnă să-l respecţi pe cel care educaţia şi munca l-a postat mai sus şi pe care îl poţi lua chiar ca model de urmat şi, să-l ajuţi pe cel care se străduieşte să te ajungă.

Ceraşu – 16 mai 2009 Roman Ulmescu

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.