Posts or Comments 17 December 2017

Mediu admin | 15 Noi 2010 12:41 pm

7. Libertatea, legea si respectul dăuneaza grav sănătăţii ? (pentru cei care ştiu ce-i libertatea şi pădurea)

De mult nu am mai pus degetul pe rana tastaturii.
Am zis să nu mă mai implic în sănătatea altora care nu ştiu să trăiască decât în mediul toxic.
Dar simt cum în viaţa de zi cu zi mediul lor toxic mă înconjoară, pe mine, familia mea, copii şi nepoţii mei, prietenii şi colegii mei, consătenii mei. Şi atunci trebuie să mă manifest.
Azi vorbim despre libertatea de a face ce doreşti, supremaţia legii şi respectul faţă de bunul altuia. Toate într-un stat ce se vrea de drept.
Obiectul – pădurea. Padurea, plămânul pământului, cel mai mare producător de oxigen dar şi cel mai profitabil obiect de îmbogăţire pentru cei care nu vor ca urmaşii lor – copii şi nepoţii – să se bucure de un aer sînătos, bogat în oxigen. Obiect de îmbogăţire, dar nu al lor ci proprietatea altora.
Ca proporţie, cam 600 de propietari şi cam 8 profitori. Ce frumos spus, profitori, cum să le spui altfel celor care în miez de noapte taie din pădurea altuia, încarcă şi transportă cam 4-5 metri cubi fiecare, în maşini, camioane, căruţe, furgonete, tractoare, tafuri şi ce se mai găseşte la curtea omului şi a apropiaţilor acestuia, care sar în ajutor pentru o bucăţică de lemn. Şi asta zi de zi, saptămână de săptămână, lună de lună, an de an, mai ales de 10-15 ani încoace.
De, pomana îngraşă, că e degeaba. Numai te apleci şi iei, dacă e noapte, şi nu vezi, ai faruri, proiectoare, lanterne, şi altele. Dar fără lumânare, că se zice că aduce ghinion, mai ales dacă este cumparată de la biserică. Asta cu profitatul pe timp de noapte era pe vremea cănd sentimentul ruşinii şi al fricii încă mai exista. Acum, ziua în amiaza mare trec lemnele trec, fără nici-o teamă, fără nici-o reţinere, ba chiar cu mare mândrie şi bucurie de libertatea de care dispun de a profita, de a se mişca libertin în comunitatea din care fac parte, cu profitul la vedere, sub ochii celor păgubiţi, sub ochii poliţistului – naţional sau comunitar – al primarului, viceprimarului, secretarului şi consilierilor comunei, angajaţilor primăriei, pădurarilor, inginerilor şi subinginerilor silvici domiciliaţi în comună, directorilor de şcoli, profesorilor, învăţătorilor, dirigintelui poştei şi factorilor poştali, copiilor din cursul primar, gimnazial şi liceal, al preoţilor şi enoriaşilor, întrprinzătorilor şi cumpărătorilor. Nu mai vorbesc de caii şi vitele care se plimba singure pe drum, se uită lung şi se întreabă, probabil, unde sunt câinii acestui sat.
Asta este libertatea de a face ce doreşti indiferent că te văd toţi, că este ilegal, că este interzis sau că îngraşă.
Şi totul sub supremaţia legii – a legii bunului plac, împotriva interesului proprietăţii private, a proprietăţii publice, a sănătăţii copiilor noştri, a imaginii deplorabile a cioturilor din pădure, dar în folosul propriu al profitorilor (a se citi jefuitorilor, tâlharilor), al aerului fără oxigen, al puhoaielor nestăvilite care nu mai au ca obstacol pădurea, al secetelor care pârjolesc pământul, al furtunilor şi tornadelor distrugătoare, al bolii şi în final, al morţii. Vedeţi, tot ce profită din jaful pădurilor este negativ, negru, urât, dăunător, distrugător.
Dar respectul pentru bunul altuia este covârşitor. Respect în sensul de apreciere a cantităţii banilor nemunciţi luaţi din buzunarul celor prăduiţi. Pentru că LEGEA cea adevarată este călcată în picioare şi se respectă dictonul inventat de infractori şi contravenienţi, lansat şi susţinut cu ardoare şi virulenţă, virulenţa uneltitorului antimodel, antinormal. antilegal – „legea este ca o barieră, deştepţii o sar, umilii trec pe sub ea, iar proştii se opresc în faţa ei”. Asta-i interpretarea legii după capul lor, ei sunt deştepţii, fură, pardon, profită, cu neruşinare, n-au trebă cu legea. Dar dacă cineva le semnalează că libertatea lor este în joc, spun că acel cineva le pune familia în pericol, îi ameninţă securitatea familiei.
Problema este că proprietarul, particular, de pădure, este de mai multe feluri şi în proporţii diferite.
Cei mai puţini sunt cei care nu au avut pădure, dar „revoluţia” i-a împropietărit şi nici acum nu prea ştiu că au şi unde au pădure. Acestora le este aproape indiferent ce se întâmplă cu pădurea – haram a fost, haram se duce – iar la simţul lor civic, ce mai contează câteva sute de metri cubi de oxigen pentru cele peste şase miliarde de locuitori ai pământului. Nu au nici-un respect faţă de proprietate şi deci, nici faţă de pădure.
A doua categorie de proprietari este a celor care au pădure din moşi-strămoşi, o respectă, pădurea, dar acceptă profitul profitorilor pentru a profita şi ei, proprietarii. Cum?, simplu. A cerut marcare de copaci pentru foc, pentru casă, pentru copii, dar Ocolul Silvic nu-i aprobă. Şi atunci, pentru că el nu poate fura personal, că îi este jenă, cade la învoială cu profitorul – fură şi duce acasă profitorul, fură şi pentru proprietar, îi duce lemnul acasă ori îl lasă tăiat în pădure pentru a-l lua, pe lângă lege, proprietarul. Acesta, în faţa comunităţii îşi exprimă indignarea pentru că este furat şi face mare tărăboi, dar până la aplicarea legii sancţionatorii, adică nu reclamă – nu a mâncat usturoi şi nici gura nu-i miroase.
A treia categorie, marea majoritate a proprietarilor, care au pădure tot din moşi stămoşi, constată furtul, îi cunosc pe profitori, i-au surprins lingându-se pe drujbe, cu lemnele în gura dubei, ca pe Zdreanţă al lui Arghezi, dar reacţionează numai în surdină, la alte urechi decât cele care trebuie să audă, plâng şi se frământă dar nu trădează. Respectă principiul Omertei, parcă am fi în Sicilia mafiotă. Spun şi povestesc la vecini, la prieteni, la uşă, la fereastră, la pisică, la cocoş, numai profitorului nu-i spune nimic, nu-i bate nici obrazul. Nu se uneşte cu ceilalţi prăduiţi, nu stabilesc nici-o măsură de respect pentru munca moşilor lor care au cumpărat cu sudoarea frunţii peticul de pădure ce devine încet, încet luminiş, poiană, fâneaţă, pârloagă. Nu mai vorbim de respectul faţă de copii lor, care vor fi cei mai năpăstuiţi. Ei sunt cei care nu vor mai avea pădure. Ei sunt cei care vor avea cataclisme. Ei sunt cei care nu vor mai avea oxigen, deci nu vor mai fi…
Este trist dar este real. Cel mai trist este însă că cei câţiva profitori sunt profitori pe moment, în timp ce ei strigă hoţii, nu-şi dau seama că minţind, profitând prin fraudă, nu rămân cu nimic nici cel puţin cu vre-o speranţă pentru proprii lor urmaşi, numai dacă i-o trimite în ţări străine dar cu speranţă. Dar aginţii strânşi din lemn nu sunt indestulători pentru asemenea depărtare. LIBERTATEA, LEGEA ŞI RESPECTUL NU SE CUMPĂRĂ CU BANI, MAI ALES NECINSTIŢI.
Poate că acest mic Eseu trebuia să se numească „Drumul dintre cei doi P – de la Pădure la Pârloagă”.

Ceraşu – 12 noiembrie 2010
Roman Ulmescu

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.