Posts or Comments 17 December 2017

Publicate in "Memoria Satului" admin | 30 Dec 2009 07:41 am

Libertatea, legea si respectul dăuneaza grav sănătăţii ? (5)

(pentru cei care ştiu ce-i libertatea)

Arătam, într-un articol, că într-o lume a dispreţului şi nepăsării, obraznicia ajunge o virtute.
Acum avem şi un exemplu. Am înţeles că cineva a luat atitudine dar obraznicul a fost foarte revoltat. Să vedeţi.
Într-o toamnă, un locuitor al comunei noastre, pe care vă las să-l caracterizaţi cu parametri proprii, se apucă să taie, în ascuns, un copac destul de marişor, de pe proprietatea altui cetăţean.
Proprietarul, descoperă frauda şi se îndreaptă cu pretenţii asupra celui care, prin contract, se îngrijea de integritatea proprietaţii, solicitînd, verbal, Poliţiei locale să-l descopere pe hoţ. Acum, hoţul era prieten cu cel ce avea în îngrijire proprietatea şi văzându-l în impas, într-un moment de luciditate morală şi chinuit de o străfulgerare de conştiinţă, de remuşcare s-a dus şi s-a autodenunţat.
Şeful Postului de Poliţie, vazînd că apare şi se autodenunţă un om de peste 70 de ani, s-a gândit că este uşor să facă rău şi l-a întrebat pe propritar dacă depune plângere penală, scrisă. Propritarul, vazând cine este hoţul, un om în vârstă, care se căina pentru fapta sa, l-a iertat, şi nu a cerut nici despăgubiri, crezând că omul a avut un moment de rătăcire şi acum când s-a trezit din rătăcire are mari păreri de rău. Cum să loveşti într-un om în vârstă care declară că nu ştie ce s-a întâmplat, că parcă i-a luat cineva minţile, despre care nu cunoştea să fi avut până atunci asemenea manifestări? Şi a trecut o vreme, a intervenit şi un pic de uitare.
După acea vreme, se întâlneşte proprietarul cu hoţul. De ce îi zic hoţ şi nu rătăcit, o să vedeţi mai încolo.
Din salutul reciproc şi din discuţie, propietarului i s-a părut că hoţul îi răspunde ostil şi-l întreabă dacă are ceva pe suflet.
Hoţul, revoltat, spune, cum să nu aibă, dacă el, om la peste 70 de ani care nu a fost niciodată reclamat la poliţie şi s-a găsit acum, să vină acest proprietar şi să-l denunţe (care de fapt reclamase furtul, nu denunţase pe nimeni).
Deci pentru el era o virtute că pâna atunci nu a fost reclamat şi de aceea era supărat pe cel care reclamase furtul, nicidecum pe el că furase şi tulburase posesia proprietăţii unui consătean, că făcuse o faptă prevazută şi pedepsită de Codul penal.
Mai mult, într-o discuţie, un apropiat din familia sa se arăta foarte revoltat de unde ştia propietarul că s-a tăiat copacul, parcă acesta era în curtea hoţului şi nu la propietar în grădină. Preocuparea de bază, şi în acest moment, era cine a îndrăznit să-i vadă şi să ia atitudine, şi nu referitor la gravitatea faptei ilegale şi consecinţele pe care urmează să le suporte.
Proprietarul, de la bun început a crezut în rătăcirea pe care o poate avea un om în zilele noastre, la o vârstă respectabilă şi a aplicat zicala moralei creştine „o greşeală recunoscută este pe jumătate iertată”. Dar se pare că nu a fost o greşeală ci un mod de viaţă în care furtişagul era ridicat la rang de virtute.
Concluzia ar fi că acest bătrânel a furat toată viaţa, l-o fi văzut sau nu l-a văzut nimeni, dar sigur nici un membru de familie, nici un consătean, nici o autoritate administrativă sau religioasă nu l-a tras de mânecă şi nu i-a spus că nu face bine, că morala familiei, morala cetăţenească, perceptele religioase infierează furtul, hoţia. Şi asta nu de acum, nici de ieri sau de alaltăieri, ci dintotdeauna. Cinstea, corectitudinea, respectarea proprietăţii şi a semenilor sunt valori general valabile în toată lumea civilizată.

Roman Ulmescu

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.