Posts or Comments 17 December 2017

Publicate in "Memoria Satului" admin | 30 Dec 2009 07:41 am

Libertatea, legea şi respectul dăunează grav sănătăţii? (4)

(pentru cei care ştiu ce-i libertatea)

Din totdeauna, cu scurte întreruperi, până în perioada interbelică si chiar în perioada comunistă, părinţii, educatorii şi comunitatea au promovat valorile morale şi au combătut cu argumentele vremii nonvalorile şi pe purtătorii acestora.
Erau promovaţi şi lăudati, daţi ca exemplu de urmat toţi cei care învăţau, lucrau cu seriozitate şi responsabilitate, care respectau regulile moralei (creştine şi a comunităţii), care aveau respect faţă de lege.
Nu-i condamnau, dar îi ţineau mai la distanţă si îi dădeau ca exemple negative, de neurmat, pe cei care chiuleau de la şcoală, sau abandonau şcoala, care nu aveau chef de muncă şi toată ziulica tocau vremea prin baruri, bodegi, crâşme şi alte stabilimente.
Dar azi, după aproape 20 de ani de la marea cotitură, de la câştigarea libertăţii, creşte în societatea romanească un fel de vietate care in orice ţară civilizată este stigmatizată – obraznicul.
Cum a apărut şi cine este el, obraznicul. Este cel care, în viteza dezvoltării noii societăţi, nu a mai reuşit să ţină pasul cu educaţia, cu pregătirea, cu formarea lui ca un om complet şi nici nu a putut să înţeleagă ce şi cum să facă asta. Şi atunci, din proprie iniţiativă sau la îndemnul unora care văd în ei nişte scule perfecte pentru folos propriu au aplicat cel mai simplu algoritm: dacă nu poţi fi inteligent, puternic, bun şi curajos, fii obraznic, sau măcar arţagos.
Pentru înţelesul tuturor, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, obraznic este cel care îndrăzneşte fără ruşine să tragă foloase de pe urma obrazniciei sale, este cel lipsit de respect, de rusine şi mai este definit ca neruşinat, impertinent (lipsit de buna cuviinţă).
Iar obrăznicia este acea atitudine, purtare, vorbă necuvincioasă, impertinentă.
Întrebarea este de ce o mare parte a societăţii “îndrăgeşte” această “vietate” obraznică care determină o scădere al gradului de civilizaţie.
Răspunsul constă în faptul că această “vietate” se dezvoltă în acele comunitaţi în care în relaţiile dintre oameni intervine răceala şi nepăsarea. Apoi intervine dispreţul, mai întâi de sine şi ulterior faţa de alţii. Dispare interesul pentru bunele maniere, pentru minimul de educaţie, respectul pentru sine şi implicit pentru cel de lângă tine, pentru muncă, pentru cinste şi onoare, pentru valoarea reală. În acelaşi timp, îşi face loc dacă nu admiraţia cel puţin acceptarea celor care pot să se descurce ( a se citi celor care obţin cât mai multe foloase prin nemuncă, prin fraudă, prin minciună), care chiar se laudă cu incultura lor sau cu manifestarile imorale ( a se citi cu darul beţiei, al rela’iilor intime din afara familiei şi al sentimentului de iubire curată, al folosirii frecvente al limbajului injurios, murdar), al încalcării repetate a legilor considerate inutile şi valabile numai pentru cei mul’i consideraţi proşti, mergându-se până la adularea celor care au fost stigmatizaţi de justiţie.
Plictisit de harţuielile frecvente, ca răspuns la manifestarea obraznică ori arţăgoasă, cetaţeanul cuminte îşi manifestă nepăsarea faţă de faptele imorale şi ilegale. Mai bine inchide ochii şi îşi astupă urechile decât să reacţioneze, spunând simplu, “nu mă interesează”. Nu ia atitudine, nu-l combate, nu-i răspunde în antiteză, nu face nimic pentru corecţia manifestării anormale.
Efectul se vede, mai devreme sau mai târziu. Obraznicul, ori arţăgosul, începe şi insistă să-şi construiască un renume şi să-şi revendice o virtute din lisa de inteligenţă, de cultură, de bunătate sufletească şi morală, din ilegalităţile comise. Îşi caută adepti ai ilegalităţilor sale la care îi face părtaşi, le încurajează incultura şi tendinţa spre nemuncă şi beţie alcolocă, spre dezordine civică şi delăsare.
În acest fel, cetăţeanul onest, cinstit, care şi-a insuşit de la părinţi şi de la învăţători şi profesori regulile vieţii în familie şi societate şi care a fost nepăsător faţă de obrăznicii, va fi afectat direct de “virtutea” celui obraznic.
Concluzia într-o lume a dispreţului şi nepăsării, obrăznicia ajunge o virtute.

Roman Ulmescu

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.